Miroase a crud

Ador iarna, imi plac mirosul ei, textura fulgilor, modul in care acestia se vad noaptea, alunecand in raza felinarelor aprinse, magia si inspiratia momentelor cand meditez in aer liber, lasandu-i sa se topeasca pe al meu rosu obraz. Dar parca sezonul asta mi-a ajuns. Zapada in decembrie, zapada in ianuarie (cand a fost si ziua mea), zapada de februarie.. Dar zapada de martie? Astept primavara de cateva saptamani si resimt o avalansa de nedreptate fata de Romania, care nu are sistemul adecvat pentru a indura zapezi durand 3 luni, daramite 5. Haha, sarcastic, nu? Totusi absolut corect! Sa nu mai spun de inundatiile coplesitoare asupra canalelor existente, dar ineficiente.

Mai putem colinda acum si sa uram un an nou nu asa plin de prosperitate si de bogatie? O avem deja si nu ne convine. O bogatie de noroaie si de gropi care le imbratiseaza. Cineva imi spunea ca luna martie e cea mai capricioasa perioada a anului. Tind sa ii dau dreptate, dar oare aceasta atitudine a vremii nu e indreptatita? Se poarta asa cum o facem noi, meschin, nerabdator, egoist si maniac.
Dar si primavara miroase frumos, a crud si a prospetime. Mi-e dor de ea. Cand revii pe scena noastra, nu uita de astenia ta, care ii face pe oameni capriciosi. Macar dispar baltile si raceala.

Senzatie de bine

Aseara tabela de scor din Ghencea arata ceva genial. Ii vazusem in partidele din Champions League si stiam multe despre ei, asa ca a fost o incantare sa ii vad si jucand. Acesti 3 mari fotbalisti si-au lasat amprenta asupra jocului dintre Unirea Urziceni si Liverpool, inscriind pentru calificarea echipei engleze in optimile competitiei Europa League. Ei sunt Ryan Babel, Javier Mascherano si capitanul emblema al lui Liverpool, Stevie G. Am retrait momente emotionante, gandindu-ma ca oameni precum Daniel Agger, ‘Masch’, Reina, Carragher, Kuyt au jucat in finale memorabile, cum este victoria celor de la Liv’pool in 2005, dar si infrangerea nemeritata din 2007, cu aceeasi echipa Milan.

Am fost anesteziata de meciul de aseara. Atat de surprinsa de calitatea jocului, incat nu am constientizat ca Urziceni a pierdut. La sfarsitul meciului, jucatorii englezi erau aplaudati de toti suporterii, ceea ce m-a coplesit. Am trait un sentiment atat de profund de implinire la golul ialomnitenilor si la fazele fixe ale lor, la sansele de a marca, incat nu am realizat ce s-a intamplat, nu m-am gandit o clipa ca ar trebui sa fiu dezamagita de inca un esec al echipelor romanesti in competitiile europene.. Pana cand am ajuns acasa si cineva mi-a spus, citez: „Cum sa fii egalat si sa mai iei si 2 goluri in 10 minute? Halal de echipa.”

Atunci am realizat cat de trist e fotbalul romanesc. Dar am ramas cu emotia, am ramas cu bucuria interioara. Am ramas cu memoria vizuala si auditiva pe butonul „repeat”, ascultand: „When you walk through a storm, hold your head up high! And you’ll never walk alone!”

Frison

-Acum poti sa-mi spui adevarul, nu ma mai doare. Nu m-ai iubit, nu-i asa?
-Cu ce te-ar ajuta acum, daca deja te-am ranit?
-Vreau sa stiu ca nu am luptat degeaba pentru iubirea asta. Sau .. daca a fost in zadar, nu vreau sa cred ca am asistat nepasatoare la durerea mea.
-N-am vrut niciodata sa te mint, dar erai un copil prea frumos ca sa te amagesc.
-Dar de ce ai facut-o? Nu meritam oare sa am parte de o iubire adevarata?
-Asculta .. Tu esti ceea ce viata mi-a dat fara sa-mi ceara parerea. Am crezut ca sunt binecuvantat sa te aud razand sau ca sunt norocos ca esti parte a mea.
-Dar?
-Dar am fost prea egoist sa cred ca esti numai pentru mine. Te-am tinut captiva in bratele mele dorindu-mi sa fii perfecta mea iubire. Mi-am impus sa te iubesc pentru ca erai ideala, erai tot ce am cerut vietii. A fost vina ta ca mi-ai raspuns avansurilor, poate daca nu acceptai, nu te raneam.
-M-ai mintit si doare, simt sangele cum cere sa nu ma gandesc la tot veninul ucigator. Te-am crezut ..
-Dar ai crescut, observi? Nu mai esti acel om care imi reprosa ca nu sunt asa cum isi doreste.
-Cu pretul puritatii m-am maturizat. Sa-ti multumesc pentru lacrimi? Sa nu-ti cer tot timpul inapoi? Cum era copilaria inainte sa te iubesc?
-Nu te-am iubit, asa este. Dar te-am eliberat de posesia mea. Nu ma mai gandesc la noi, dar ti-am daruit crampeie de fericire.
-Mi-ai daruit goliciune .. Stii cum respir acum? Greu. Stii cum imi bate inima? Incet. Mai zambesc infantil? Sunt femeie acum, dar imi doresc sa nu te fi cunoscut.
Tacere ..
-M-ai iubit?
-Cred..

In gol

Acum regret ca am trantit nervoasa usa, neprivind inapoi. Am crezut ca orice alt cuvant poate fi de prisos si am lasat tacerea sa decida pentru amandoi. A fost scurt, dar se pare ca imaginea acelui moment in mintea mea capata noi dimensiuni, se repeta intr-un ritual ce dureaza mai mult decat viata insasi. Ar trebui sa accept resemnata ceea ce destinul a ales fara sa-mi priveasca chipul sau fara a asculta motivele? Sa privesc in continuare trecutul cu o nepasare surda si care imi consuma fiecare clipa, chinuindu-ma cu un nesat amagitor? Si daca as vrea sa strig la tine, tacere? Daca ti-as complimenta pustietatea, as reusi sa smulg macar un ecou? Ar invinge singuratatea doar un singur si ciudat ecou? Sau mi-as pierde glasul in zadar incercand sa-ti acopar imensa prapastie?

De ce te incapatanezi sa ne inchizi in aceste cufere ale indiferentei, obligandu-ne sa ne traim viata chinuiti, ursuzi unii fata de ceilalti, reci si atat de pustii, dorind implinirea numai pentru noi?

Mi-ar placea sa iti alin durerea spunandu-ti ca doar vantul a facut acea usa sa se inchida, limitandu-ne lumile in cel mai crud mod cu putinta. Ai accepta sa te mint? Sa-ti tradez simtirile si sa-ti spun ca nu a fost vina mea.. Poate asa voi reusi sa scap de aceste remuscari. Da da, iti voi marturisi. Ma vei intelege si ierta. Te iubesc.

Acum regret ca nu am expediat niciodata aceasta scrisoare. Inca te iubesc, chiar daca .. usa ta e inchisa pe veci.

Dilema

Sunt in mijlocul unei dileme si am nevoie de ajutorul vostru. Ce preferati intre a viziona o piesa de teatru (cea vizata este „Rinocerul indragostit”, in regia lui Mihai Lungeanu, jucata pe scena Teatrului Nottara) si  a lua parte trup si suflet la un meci din Europa League: Unirea Urziceni – Liverpool (eveniment ce are loc pe stadionul Ghencea). Ce au aceste 2 evenimente in comun? Amandoua au loc joi, unul cu incepere de la orele 19:30, cel de-al doilea de la orele 20. :D

Prin ce sunt aceste 2 evenimente diferite? La teatru am deja bilet. :D Ia votati si voi. Multam.

Caut teoretician al iubirii.

Soarta iti aseaza multi oameni in cale de-a lungul timpului, oameni pe care ii trieaza la fel de usor cum ii aduce. Teoria e simpla: daca omul e facut sa-ti fie alaturi, va suporta alaturi de tine orice moment dificil prin care treci si iti va insenina ziua cand il vei vedea. Daca nu apartine lumii tale, va disparea la fel de usor cum a venit.

Dar cum te comporti atunci cand nu intuiesti daca el apartine lumii tale, daca se poate modela personalitatii tale, cu toate defectele pe care aceasta le implica si pe care el ar fi nevoit sa le suporte?

De ce cand cunosti o persoana de gen opus te schimbi instantaneu si, in momentele petrecute cu acea persoana, devii ceea ce nu esti? Simtim nevoia sa ascundem anumite fatete ale noastre, temandu-ne ca am putea fi respinsi si ne cream un altfel de portret in fata respectivului. Putini sunt cei care se destainuie in intregime oamenilor nou cunoscuti, pentru ca psihologic, nu pot accepta sa isi ofere sufletul la pretul pe care il ofera strainul. Dar asta e o alta dezbatere..

Ce ma intereseaza pe mine e legat de iubire. Iubirea e o teorema sau o axioma? Teorema se demonstreaza, axioma este un adevar fundamental admis fara demonstratie. Iubim. Dar nu este suficient niciodata pentru om. Trebuie sa-si sondeze toate straturile emotionale in cautarea dovezii. Oare de ce o iubesc? Cand am inceput? Nu mi-am dat seama de la inceput, dar pe ea o vreau. Iti permiti ca in putinul timp pe care il ai de petrecut in aceasta viata sa iti demonstrezi tie de ce o iubesti?

Si daca nu o iubesti, oare nu ar trebui sa-i spui? De ce  sa o minti? Nu ai tu dreptul asta, nimeni nu are dreptul sa insele, pentru ca, la urma urmei faptul ca nu esti sigur de sentimentele tale, dar totusi le afirmi, inseamna tradare. Una miseleasca. La sfarsitul relatiei, ar trebui sa lupti pentru ea daca intr-adevar o iubesti. Nu o lasa prada indoielii, nu ii permite sa se chinuie si sa se intrebe daca a cedat prea repede cand te-a cunoscut si ca poate ar fi trebuit sa astepte o marturisire sincera.

Pierdem mult timp in cautarea momentelor pretioase ale vietii. De ce sa nu ne purtam nebuneste macar pentru cateva clipe? Iti aduce o bucurie interioara atat de puternica. Fura-i cuiva un sarut. Nu te va respinge, pentru ca nu va avea cand sa reactioneze. Dar trebuie sa fii constient ca nici nu te va accepta (cel puti nu imediat) si probabil risti sa ii pierzi prietenia. Sau, cine stie.. poate se va gandi cat insemni pentru el/ea si te va saruta inapoi. Fa eforturi sa-ti realizez visele, pentru ca iti va da energie sau sentimentul ca esti in stare sa obtii orice.

Nu e o gandire idealista ce descriu eu. E un mod de a te binedispune in momente cand esti plin de negativism. Teorema iubirii presupune sa gasesti cai de demonstrare a definitiei. Si nebunia e o conditie primordiala a iubirii! Dar fii atent: sa nu ii promiti ei/lui niciodata ce nu ii poti da. Fii sincer de la inceput, pentru ca finalul doare ca naiba. Ustura si te face sa agonizezi.

Se cauta teoretician al iubirii. Iubirea e teorema sau axioma? Ce parere aveti?

Te surprinde?

Merg la meciul Steaua – Ceahlaul din prima etapa a returului campionatului de fotbal, de sambata, incepand cu orele 20:00. Asa ca am fost astazi sa imi procur un minunat bilet in zona destinata studentilor (si probabil batraneilor :D ). Imi pare rau ca nu mi-am luat aparatul foto pentru a surprinde jegul existent in Bucuresti si, mai precis, in minunata zona Ghencea. Dar sambata am de gand sa captez acele excitante momente in care tu, ca suporter normal si „cilivizat”, parcurgi jumate de Bucuresti pentru a-ti asigura intrarea la meci si esti nevoit sa te afunzi in jegul si mocirla numite capitala.

Proabil ca ma veti recunoaste la meci. Daca observati o persoana in care se arunca lucruri pentru ca tocmai s-a bucurat la golul echipei adverse, dar apartinand orasului natal, sau daca o persoana este injurata pentru ca poseda prea mult entuziasm, sa stiti ca despre mine e vorba. Si daca imi mai vedeti si numele din buletin, clar am interzis pe stadion.

Reeditare (19.02.2010) – am adaugat poze din Ghencea, dar si cateva din Crangasi, surprinzand efecte ale incalzirii in Bucuresti dupa o iarna din abundenta. Ultimele 3 poze sunt din Crangasi, dar oamenii au astupat bortele cu pietris. Am ratat momentul gloriei.

Durere

Cum doare durerea?
Cata durere poate suporta cineva?
Cum tipa primitivul din tine atunci cand te doare?
Si cand te trezesti din anestezie, ai fi preferat sa nu fii sub efectul ei inainte, pentru ca acum mori de durere?
Preferai sa fi constientizat cat de mult doare inainte sa doresti moarte simturilor tale?

Ma doare .. atat de tare, incat nu pot respira. Imi plange maduva spinarii si asta ma face sa nu pot sta in picioare. Veninul mi-a paralizat si respiratia, mi-a oprit inima de la a mai vibra. Gandul la tine ma face sa plang, dar gandul la durerea mea ma face sa ucid. Tip, dar nu auzi. Inghit, dar nu simti. Te privesc, dar nu te intorci.

Cum doare durerea? Si cat mai trebuie sa fiu paralizata?
Trebuie sa-mi revin, pentru a uita sa mai iubesc vreodata. Inchid ochii si refuz sa mai deschid mugurele inimii in fata unei noi primaveri.

Uita-ma, dragoste. Eu o sa fac la fel.

AC Milan – Manchester United

Un meci ca o finala de Champions League. Sau, cel putin, asa ar trebui sa se joace in aceasta competitie a granzilor si a sumelor enorme investite intr-un joc ce satisface orgoliile miliardarilor lumii. A inceput promitator, ca orice introducere. A continuat fulminant, cu o intriga in care veteranul Scholes arata de ce este inca apreciat cu norma intreaga la echipa de pe Old Traford.

Slabiciunile lui Rooney sunt ghicite de aparatorii italienilor, Bonera fiind cu ochii pe tenacitatea jucatorului. Calitativ, Manchester a scazut fata de sezoanele anterioare si, desi Sir Alex Ferguson are 11 titluri in Premier League si aplica tehnica sa de ceva vreme pe „Teatrul viselor”, tabloul de joc al echipei e unul invechit si static.

Se dezvolta impetuos, asa cum o arata si masivitatea corporala a jucatorului Rooney, o piesa cheie in coeziunea lui United. Punctul culminant surprinde o agresivitate si un spirit de joc al renascutului Ronaldinho, complotand perfect si perfid cu Seedorf, dupa iesirea amintirii numite Beckham. Pato este elementul ce da efect in defensiva rossonerilor, iar alaturi de echipa de jucatori ce par a fi depasiti de situatie (repet: doar par depasiti, oamenii au experienta si o arata la fiecare pas), ofera dinamica Milan-ului, un fost univers, o istorie, o cetate construita in jurul unor nume mari, precum Marco Van Basten, Frank Rijkaard, jucatori ai unei perioade in care Milan rula Europa.

Deznodamantul e frumos. Desi meciul se incheie dezamagitor pentru rossoneri, dezavantajati de inutilitatea deciziilor arbitrului, exista spiritul de invingatori, acea forta a fotbalului italian, amintind de clasicul si eternul „Manchester – Milan” din Liga Campionilor.

3-2 pentru echipa marelui jucator Rooney, 1-0 pentru fotbalul magic, colorat, frumos.

P.S. Se mai uita cineva la meci fara sonor? :))