La gandul ca maine poate fi prea tarziu,
Laudele celorlalti pamanteni ne apasa pieptul.
Gonim cu viteza cea mare in pustiu,
Ne promitem ca vom fi ca vantul.
Gafaim in surdul atipit,
Ne prefacem ca mai este putin.
Dar lumea stie cat de aburind
Ne este gandul si-n declin.
Ca a-ti dori sa mai stai pe pamant
Ti se arata vijelios tacerea,
Si daca in suspansul din mormant
Ai mai putea sa canti o data vrerea,
Nu ai sti de ce tot fugi.
Dar daca ce-a ramas din noi
Ne-apare brusc in somn,
Ai crede ca pierduti si goi
Cautam s-atingem locul
Unde bucurosi ne-am scris prologul,
Unde ne juram cu intreg ochiul
Fazi sa nu fim si nici destul.
Ce-a mai ramas din noi la ceas tarziu?
Ca ne-agitam, ne bem pedeapsa.
Ne aratam c-un deget cenusiu,
Ne curgem ca prin sita deasa.
Caietele Ioanei 