Caut teoretician al iubirii.

Soarta iti aseaza multi oameni in cale de-a lungul timpului, oameni pe care ii trieaza la fel de usor cum ii aduce. Teoria e simpla: daca omul e facut sa-ti fie alaturi, va suporta alaturi de tine orice moment dificil prin care treci si iti va insenina ziua cand il vei vedea. Daca nu apartine lumii tale, va disparea la fel de usor cum a venit.

Dar cum te comporti atunci cand nu intuiesti daca el apartine lumii tale, daca se poate modela personalitatii tale, cu toate defectele pe care aceasta le implica si pe care el ar fi nevoit sa le suporte?

De ce cand cunosti o persoana de gen opus te schimbi instantaneu si, in momentele petrecute cu acea persoana, devii ceea ce nu esti? Simtim nevoia sa ascundem anumite fatete ale noastre, temandu-ne ca am putea fi respinsi si ne cream un altfel de portret in fata respectivului. Putini sunt cei care se destainuie in intregime oamenilor nou cunoscuti, pentru ca psihologic, nu pot accepta sa isi ofere sufletul la pretul pe care il ofera strainul. Dar asta e o alta dezbatere..

Ce ma intereseaza pe mine e legat de iubire. Iubirea e o teorema sau o axioma? Teorema se demonstreaza, axioma este un adevar fundamental admis fara demonstratie. Iubim. Dar nu este suficient niciodata pentru om. Trebuie sa-si sondeze toate straturile emotionale in cautarea dovezii. Oare de ce o iubesc? Cand am inceput? Nu mi-am dat seama de la inceput, dar pe ea o vreau. Iti permiti ca in putinul timp pe care il ai de petrecut in aceasta viata sa iti demonstrezi tie de ce o iubesti?

Si daca nu o iubesti, oare nu ar trebui sa-i spui? De ce  sa o minti? Nu ai tu dreptul asta, nimeni nu are dreptul sa insele, pentru ca, la urma urmei faptul ca nu esti sigur de sentimentele tale, dar totusi le afirmi, inseamna tradare. Una miseleasca. La sfarsitul relatiei, ar trebui sa lupti pentru ea daca intr-adevar o iubesti. Nu o lasa prada indoielii, nu ii permite sa se chinuie si sa se intrebe daca a cedat prea repede cand te-a cunoscut si ca poate ar fi trebuit sa astepte o marturisire sincera.

Pierdem mult timp in cautarea momentelor pretioase ale vietii. De ce sa nu ne purtam nebuneste macar pentru cateva clipe? Iti aduce o bucurie interioara atat de puternica. Fura-i cuiva un sarut. Nu te va respinge, pentru ca nu va avea cand sa reactioneze. Dar trebuie sa fii constient ca nici nu te va accepta (cel puti nu imediat) si probabil risti sa ii pierzi prietenia. Sau, cine stie.. poate se va gandi cat insemni pentru el/ea si te va saruta inapoi. Fa eforturi sa-ti realizez visele, pentru ca iti va da energie sau sentimentul ca esti in stare sa obtii orice.

Nu e o gandire idealista ce descriu eu. E un mod de a te binedispune in momente cand esti plin de negativism. Teorema iubirii presupune sa gasesti cai de demonstrare a definitiei. Si nebunia e o conditie primordiala a iubirii! Dar fii atent: sa nu ii promiti ei/lui niciodata ce nu ii poti da. Fii sincer de la inceput, pentru ca finalul doare ca naiba. Ustura si te face sa agonizezi.

Se cauta teoretician al iubirii. Iubirea e teorema sau axioma? Ce parere aveti?

Dincolo de ..

Imi tii chipul in palme si imi desenezi pe piept inima mea. Dar tu nu vezi unde este ea, pentru ca bate deasupra noastra ca o imagine desavarsita a universului nostru.

Nu pot sa ma mai gandesc la tine, intelegi? Esti otrava mea, este ceea ce ma sufoca stiind ca nu te pot avea. Nu-mi arunca nici o privire, nu zambi ucigator, nu pasi trufas, arandu-mi izbanda ta asupra iubirii mele, pentru ca stii cat sunt de slaba. Orgoliul tau ma arunca in fiecare secunda prada trupului tau, te doresc mai aprig oricand imi arunci aspru in fata superioritatea ta si stiu ca nu vei intelege niciodata cum ma omoara modul tau arogant de a fi, infiorandu-mi gatul, bataile inimii, respiratia.

Esti.. si zambesc stupid cand imi amintesc asta.. o vedeta a marilor scene, si pentru ca ai performat si pe scena mea umila, dar infricosata de atata pasiune, ti-am adus ofranda puritatea ochilor mei si a pielii mele, am pastrat toate suspinele si orice gemat de placere pentru a ta superioritate. Stiu ca ma cuprinzi si uitam de tot ce a fost pacat in viata noastra, pentru ca unirea in sensul atractiei dintre noi nu este nicicand o crima, ci o chemare, o desavarsire, un ideal.

Mainile mele temerare iti cunosc fiecare centimentru al trupului si, fara nici o sfiala, iti strapung pielea in mii de fiori, aruncand parfum de nuca de cocos pe gatul tau in delir. Nu-ti place mirosul, dar sunt dispusa sa iti astup orice simt cu ale mele buze, cu ai mei pori indragostiti, cu toata nebunia ce ma domina cand sunt cu tine. Stii asta, ti-o marturisesc din interiorul meu de sincera amanta toate miscarile, prin toate partile reci ale corpului meu care isi asteapta mantuirea. Si tu chicotesti copilaros in toata virilitatea ta atunci cand iti dovedesc spatele si pietul cald. Cat ma provoaca gropita din obrajii tai mari, perfect sculptata langa ochii tai caprui si parul blond de zeu.

Esti cea mai mare pedeapsa a mea, esti otrava, esti intreaga razbunare a universului impotriva mea, dar stiu ca fara tine as muri de doua ori. Stiu ca daca nu m-ai astepta undeva, intr-un moment, intr-o alta lume, acum, maine, peste 20 de ani, ar fi ca si cand nu as expedia niciodata aceasta scrisoare. Si asta ar insemna pierzania pentru mine.

Imi tii chipul in palme si imi desenezi pe piept inima mea…

Lacrimi in culori de fond de ten

Nu mai are timp pentru nimic in ultima perioada. Isi imparte obiectiv clipele libere intre emisiunea de la radio si plimbarile pe malul Dambovitei cu al ei suflet iubit. I se citesc pe chipul palid riduri incrustate in pistrui, iar pe buzele mici si fragede apar semne usoare de uscaciune.
-Ce repede a atipit padurea anul acesta!
Zambind ascuns si cu chef de joaca, el ii raspunde:
-Uite unde era spiritul critic al naturii! Pastreaza opiniile critice pentru asta.. ii reproseaza scurt, tragandu-i corpul intr-o miscare rapida si brutala, reusind sa-i muste buza de jos.
Fascinata de placerea momentului, se lasa ademenita de miscarea sententioasa a buzelor lui si de pipairea deloc inocenta a degetelor mari, dar calde.
-Esti asa de prostut. Am venit sa admiram emotia pe care o degaja culoarea toamnei, il indeparteaza ea deloc convinsa daca a se rupe din imbratisarea ce o topeste. Face trei pasi mici si grabiti spre o poteca strearsa si continua:
-Ai privit norii astazi? Dar cerul? Si.. si.. culoarea pe care o citeste raul in fiecare..
-Taci acum! Vino repede sa vezi ce am gasit.
-Nu te cred. Ma minti, ii raspunde cu un fior in glas, curioasa de izbanda cercetasului ei.
-Hai sa vezi.. acum. Uite, imi leg mainile la spate si ma autoexilez in acest copac. Promit sa nu te maltrarez, copil.
-Promiti?
-Pe cuvant de.. dansator de samba.
Uimita de vraja momentului aude doar ultimul cuvant .. samba. Ce i-ar mai placea sa danseze samba. A vrut mereu sa fie lipsita de inhibitiii, sa danseze asa cum numai latinii adevarati o fac. Se apropie de ochii lui albastri si surprinde brusc un zambet ametitor pe chip. Grabeste pasul si ajunge in dreptul copacului ce ar trebui sa fie “castelul de exil” al condamnatului.
-Stai tu putin. Cand ai invatat sa dansezi samba, maestre? Si zici ca.. intrerupta imediat de bratele lui la fel de puternice ca si in prima noapte de dragoste, isi prinde mainile albe si usoare dupa capul lui. Ii gaseste obrajii reci si, cucerita de forma fetei lui, ii mangaie pometii in cautarea liniei masculine a chipului. Il saruta mecanic dupa ureche, incredintandu-i mainile mici gatului descoperit si atins in permanenta de narile vantului.

Priveste intalnirea perfecta dintre munte si cerul senin. El da sa o sarute pe gat, dar refuzul ei este categoric. In schimb, ii ofera fruntea pentru a o acoperi de fiorii reci ai padurii. Suspina si arunca fascinata un bob de lacrima pe crestetul lui.
-Stii ce voiam sa-ti arat adineaori?
-Cum dansezi samba? Esti prea bun pentru mine, il saruta suspinand iar.
-Da da, si asta. Dar, uite, plangacioasa mea.. Aceasta frunza se asemana cu chipul tau. Nu radiaza bucurie si emotie ca tine, dar amandoua v-ati scris povestea vietii privind mereu la toamna si la joaca norilor cu culori si umbre. Intelegi?
Priveste cuvintele lui ca un invatacel in prima zi de scoala.
I-ar placea sa fie adevarat, sa stie ca asemenea unei frunze, poate vibra si poate fi descoperita in nuantele tomnatice si palide. Dar viata ei nu a fost asa. Nici acum nu este. Mai are timp .. poate doar pentru a isi da pometii cu un auriu fond de ten.
Si suspina.. si se gandeste..