TRI-CHAMPIONS!

Stilat, dar letal asemenea unui colt cu amortizor, cu un calibru masurat in atatia ani de traditie in Liga Campionilor, atacul Barcelonei a fost folosit cu o precizie catalana indiscutabila impotriva unor englezi fara defensiva si rataciti. Glontul este neobositul Eto’o, un erou al atator sezoane in diviziile clasice si elegante ale fotbalului, un om ce isi merita toate titlurile de inteligent si bun atacant, dar si cel care se napusteste nebun in careul lui Manchester, ranind serios defensiva imprastiata in minutul 10.

Repriza a doua pur si simplu ia foc, Henry pare ca misca, dar dezamageste in ciuda marelui nume pe care il purta o data, de mult. Dansam si sarbatorim in tribune, dar si pe scena de pe Olimpico, una fiesta nebuna, declansata in urma asasinatului din teren. Explozie de culoare si de viata. Lovitura libera din minutul 50 se transforma intr-o bara, una fenomenala, care ne scuteste insa de fericirea absoluta!

Transpiram in 55, dar din atatia jucatori inalti ai lui Manchester, Park e cel ales pentru ce ar fi putut fi egalarea pe tabela de joc. Yaya Toure ne pune in incurcatura, dar nu suntem jenati, ci ii jenam prin superioritate. Ronaldo mai verifica din cand in cand egoul si vedetismul in ecranele de pe Olimpico, fiind usor deranjat de cum arata freza lui in seara de mai (o fi din cauza caldurii, saracul). Rooney zero barat, Tevez abia misca, apreciez totusi prestatia lui Ferdinand si Carrick. Pique glorios, dar ne lipseste mult Marquez, in ciuda inlocuitorului Sylvinho si a mijlocasului impins Busquets.

Al doilea gol din minutul 70, opera micului mare ‘Leon’ al echipei, este fara indoiala incununarea atator pase de magicieni, atator minuni de jucatori crescuti si antrenati la Barcelona sa devina lunetisti ai portii, oameni ce si-au oferit darul si talentul pentru eterna emblema a Cataloniei. Capitala, oras de noapte, loc viu si stralucitor in bataia brizelor mediteranene, scandeaza pana tarziu, in noapte, imnul unei echipe care a asezat lumea la picioarele ei.

 

¡Barça, Barça, Barça! Campeones, campeones, ole ole ole!

 

¡Iniesta es Dios!

Pentru pasionati, poze cu jucatorii si cu fazele mai importante ale meciului, momente captate extraordinar aici.
Cei care comenteaza la radio Catalunya sunt oamenii cei mai fericiti si cei mai in al 9lea cer. Striga, zbiara, sar, urla si iar urla, iar minutul 93 de aseara nu a fost lipsit de aceste manifestari. Nici Alfredo Martinez nu s-a lasat mai prejos si a comentat faza golului in spiritul catalan, nebunesc. BESTIAL, BRUTAL, TOTAL. (Imi cer scuze, calitatea nu este cea mai buna, dar golul in mod sigur este frumos surprins.)

P.S. Aceasta imagine face cat 1000 de cuvinte. ‘Iniesta, te spun lu` mamiiii!! ‘. Mai ca seamana foarte mult cu un pasaj memorabil din finala C.L. de anul trecut, cand dragul om cade in momentul executarii loviturii de departajare.
Mi-e scarba de el dupa ce l-a scuipat pe Tevez in aceeasi finala. De aceea nu ma mai satur sa-i vad fata de obosit cand isi fwte visul. Imagine superba. :))

¡Ole!

Daca nu ar fi fost germani, ai fi zis ca a fost vorba de un blat nesimtit. Oamenii chiar s-au lasat calcati in picioare, Barca oferind spectacol pe minunatul Camp Nou. 4-0 si asteptam returul. ¡Ole!

¡Visca el Barça!

Fotbal in curtea scolii

Joc ca in curtea scolii. Sfert de finala Manchester United – Fc Porto.

Manchester nu a putut sa opreasca jocul incredibil al echipei oarecum considerata outsider (totusi Porto a luat cupa mult visata in anul 2004, cand jucatorul meu preferat, Deco, a fost numit si omul meciului, finalei, anului si ce mai vreti voi :D ), fiind umilita acasa cu un egal ce ar fi fost mai frumos daca se transforma in victorie pentru portughezi.

Notez extraordinara prestatie si ambitie de joc a lui Sapunaru si sunt extaziata ca Porto ii omoara prin aparare si prin atac pe cei care cred eu detin in mod nedrept titlul de campioni. Latinii astia controleaza tot terenul. Bravo! Bravo, Sapunaru!

Pacat ca Piturca nu vede cine ar trebui sa fie intr-adevar apreciat la nationala!

 

¡Vamos, Barça! ¡Visca el Barça! Barça la Campeona!

Atentat la campioana – Part 2

Lectia de zbor. Cu Rijkaard in Champions League.

Realitatea a dominat aseara intreaga suflare microbista venita sa ia parte la magia care, se pare, ca transforma, la fiecare partida, acea parte din Manchester in “Teatrul Viselor”. Vise.. da. Iarasi se pare ca am pornit la drum cu foarte multe vise, dar cu putine conceptii despre cum se materializeaza aceste notiuni, despre cum se transforma un ideal oarecum fantezist intr-o manifestare ce incadreaza realismul in parametri vii si fundamentali ai jocului numit fotbal.
“Teatrul Viselor” se definea cel mai bine anul trecut, in sfertul de finala Manchester – As Roma, cand diavolii rosii ai Angliei zdrobeau echipa italiana cu un verosimil 7-1, dupa 90 si ceva de minute in care nici nu te mai impresionau executiile de varf ale alb rosilor. Mai mult soca lipsa de coeziune si inexistenta absoluta a apararii italine. Destinul facea insa, ca roata sa se intoarca, iar in semifinala disputata pe San Siro din Milan, englezii sa cedeze tocmai in fata unei echipe din campionatul italian.
Revenind in prezent, rememorarea secventelor importante de joc de aseara ne confrunta cu o situatie destul de grea pentru echipa catalana si, in special, pentru coordonatorul principal al esecului de pe Old Trafford: Rijkaard. Probabil ca acest “fiasco total”, cum il numesc gazetele sportive din Spania, nu se rezuma doar la meciul pierdut in returul semifinalei, ci concentreaza toate deciziile mai putin inspirate luate de antrenor in aceasta perioada mai putin favorabila pentru formatie.
Tehnic vorbind, structura echipei si detaliile dezbatute de olandez cu jucatorii ar fi parut sa redea jocului acea calitate ce putea detasa formatia din Catalonia de orice alta echipa aspiranta la cupa europeana a campionilor. Dar totusi, din punct de vedere evoluativ si practic, rezultatele masurilor luate de Rijkaard l-au facut sa suspine chiar si pe cel mai infocat suporter.
Astfel, dupa meciurile rusinoase nu doar din campionat, ci chiar din liga suprema CL, plecarea antrenorului este din ce in ce mai categorica, iar opiniile suporterilor ajung sa concureze chiar si idea renuntarii la multi dintre jucatorii fundamentali ai echipei.
Concluzia? Trebuia sa inveti de mult sa zbori, Rijkaard.