In pielea lui

-Alb sau albastru? Care ma prinde mai bine?
-Chiar trebui sa te imbraci pentru prezentarea asta? Esti atat de bun asa, dezbracat. Arata-le si tu bustul si vei fi promovat instantaneu.
-Asta e rezervat pentru tine, si aruncandu-i pe pieptul ei aproape dezgolit prosopul ud din jurul bazinului, isi descopera cele doua patratele care erau bine camuflate pana atunci.
-Ah, si chiar trebui sa pleci? Voiam sa mai petrecem cateva momente in dusul ala ispititor, mirosind a tine. Stiu ca vrei, ii arunca un indemn inspititor,  cuprinzandu-i trupul atletic in stransoarea gleznelor ei, stiu ca tot ce-ti doresti e sa ..

Dar nu apuca sa termine oferta tentanta pentru ca palma lui ii acopera cele doua buze rosii si anterior muscate, aruncandu-i doua saruturi mari si patimase pe gatul arzand.
-Nu e prea bine sa ma provoci. S-ar putea sa regreti asta. Stii, nu? Continua sa ii resusciteze porii in mangaieri fioroase si apetisante, indepartandu-i gentil camasa barbateasca ce ii acoperea pieptul alb si fin. E trezita de incercarile lui pasiune, mizand pe mangaieri si muscaturi salbatice, toate fiind simbolul unei relatii spontane si vii.
In pielea lui ar vrea sa fie mereu, pentru ca acolo e cald si nu e tulbure. Acolo viata isi deplaseaza cursul din ce in ce mai rar, delectandu-i pe amandoi cu momente emotionante din plin. Ii trebuie parfumul lui indiferent de ce s-ar intampla.

-Intreaba-ma ce simt si iti voi raspunde. Incearca sa ma patrunzi si te voi lasa. Arata-mi cum se iubeste si nu voi clipi incercand sa te ascult. Dar sa nu taci cand am nevoie de tine. Sa nu pleci cand lacrimi mari si calde inunda obrajor rece si palid. Ti-am zis ca ma inspiri in fiecare zi?

-Daca nu ai fi tu, nu as mazgali in fiecare zi strazile in cautarea sensului vietii mele. Tu esti sursa mea de inspiratie, tu ma faci sa zbor, tu ma ridici, dar tot tu imi tii respiratia in loc. Te iubesc!

Dincolo de ..

Imi tii chipul in palme si imi desenezi pe piept inima mea. Dar tu nu vezi unde este ea, pentru ca bate deasupra noastra ca o imagine desavarsita a universului nostru.

Nu pot sa ma mai gandesc la tine, intelegi? Esti otrava mea, este ceea ce ma sufoca stiind ca nu te pot avea. Nu-mi arunca nici o privire, nu zambi ucigator, nu pasi trufas, arandu-mi izbanda ta asupra iubirii mele, pentru ca stii cat sunt de slaba. Orgoliul tau ma arunca in fiecare secunda prada trupului tau, te doresc mai aprig oricand imi arunci aspru in fata superioritatea ta si stiu ca nu vei intelege niciodata cum ma omoara modul tau arogant de a fi, infiorandu-mi gatul, bataile inimii, respiratia.

Esti.. si zambesc stupid cand imi amintesc asta.. o vedeta a marilor scene, si pentru ca ai performat si pe scena mea umila, dar infricosata de atata pasiune, ti-am adus ofranda puritatea ochilor mei si a pielii mele, am pastrat toate suspinele si orice gemat de placere pentru a ta superioritate. Stiu ca ma cuprinzi si uitam de tot ce a fost pacat in viata noastra, pentru ca unirea in sensul atractiei dintre noi nu este nicicand o crima, ci o chemare, o desavarsire, un ideal.

Mainile mele temerare iti cunosc fiecare centimentru al trupului si, fara nici o sfiala, iti strapung pielea in mii de fiori, aruncand parfum de nuca de cocos pe gatul tau in delir. Nu-ti place mirosul, dar sunt dispusa sa iti astup orice simt cu ale mele buze, cu ai mei pori indragostiti, cu toata nebunia ce ma domina cand sunt cu tine. Stii asta, ti-o marturisesc din interiorul meu de sincera amanta toate miscarile, prin toate partile reci ale corpului meu care isi asteapta mantuirea. Si tu chicotesti copilaros in toata virilitatea ta atunci cand iti dovedesc spatele si pietul cald. Cat ma provoaca gropita din obrajii tai mari, perfect sculptata langa ochii tai caprui si parul blond de zeu.

Esti cea mai mare pedeapsa a mea, esti otrava, esti intreaga razbunare a universului impotriva mea, dar stiu ca fara tine as muri de doua ori. Stiu ca daca nu m-ai astepta undeva, intr-un moment, intr-o alta lume, acum, maine, peste 20 de ani, ar fi ca si cand nu as expedia niciodata aceasta scrisoare. Si asta ar insemna pierzania pentru mine.

Imi tii chipul in palme si imi desenezi pe piept inima mea…

Be brave!

This video really made my day. doua puncte ics

Instinct primar

Intotdeauna o parte din mine va cere sa nu il uit. Tresalta ceva in interior atunci cand privirea lui ajunge in dreptul bataii inimii mele, atunci cand ni se incruciseaza privirile intr-o contopire ce proiecteaza pe un ecran, aievea, amintirile care ne-au facut sa fim indragostiti. Incerc in continuu sa definesc ce inseamna aceste batai ale inimii mele, pielea care imi arde din moalele capului si pana in varful picioarelor, ascutind o pasiune ce nu doar ca ma intimideaza, ci naste, dincolo de dorinta corpului meu de a fi cu el, de a fi a lui, o traire pe care nu o pot stapani, de a-l pune pe un piedestal pentru restul vietii mele.

Este temperamental. Si tocmai asta ma atrage de mor sa fiu langa el, sa apartin lui. Inca nu inteleg de ce modul lui de a ma face sa sufar misca totusi un sentiment tulburator de atractie, de pasiune in mine, fiind secatuita de orice putere de impotrivire. Nu am stapanire asupra acestui uragan ce salasluieste in fundul sufletului, a ratiunii, a tuturor punctelor erogene de pe suprafata corpului meu si, desi nu doresc sa fiu stapanita de instincte primare, ador acest mod al meu de a iubi.

Astept cu nerabdare sa il vad din nou si sa ii marturisesc ceea ce nu am avut niciodata curajul, sperand ca nu ma va condamna pentru incapacitatea mea de a-l intelege in totalitate, oferind sanse atractiei care exista intre corpurile, aspiratiile, gusturile noastre.
Nu sunt doar o muritoare care aspira la implinirea in dragoste, sunt un om, cu slabiciuni si momente de nebunie (curata), dar ma pot darui pentru cauza noastra, aratandu-i ca, poate intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, ne vom consuma pacatul, fara sa ne gandim la consecinte.

Cancerul nu ucide spiritul.

Am invatat ce e suferinta si nu doresc nimanui sa simta amarul gust pe buzele sufletului sau. Sursa continua de neplaceri si de crude amagiri la adresa ta, in fata ei nu ai scuze si nici aparare, iar usile fragmentului de suflet afectat nu se inchid, oricate clipe ai trai dupa aceea. Toti suferim.. mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, mai tratabil sau nu. Depinde daca reusim sa ne ridicam sau daca avem motivatia necesara in lupta cu boala.
Mi s-a reprosat de catre o persoana care ma cunoaste prea putin, se pare, ca sunt vulnerabila la problemele delicate ale vietii si ca, prin urmare, in orice clipa se asteapta sa cad, infranta de sirul interminabil de tradari, suferinte, minciuni si tragedii ale vietii si, odata palmuita de aspra infatisare a bolii, nu ma voi mai ridica, sunt prea slaba.

Oare ar trebui sa-i spun ca m-am intalnit deja cu durerea? Sa ii explic si ei ca am fost si am vazut? Ca am suferit si am plans? Cum sa ii explic cuiva care ma crede invinsa ca tulburarea mi-a macinat mereu gandurile, mi-a macinat visele, a macinat tot?
Sa vad oameni care se lupta cu moartea, sa vad persoane ce nu si-au pierdut doar parul, ci chiar sperantele in cautarea sanatatii si poate, implicit, a fericirii este cutremurator. Si mai tulburator era faptul ca ii vedeam aproape ucisi, cazuti la pat, nenorociti de cancer in timp ce si eu ma tineam cu greu pe picioare. Nu stiu ce te consuma mai mult, faptul ca esti in suferinta fizica sau privirile pe care acele persoane bolnave le arunca, tremurand de frica bolii.

Atat de calzi si de sinceri, lor le era mila de mine. Pentru ca eram doar un copil rapus de o boala, care trebuia sa se recupereze dupa o operatie destul de nepotrivita pentru varsta mea frageda. Pentru ca, pe patul de spital, rapusi si gemand de durere, mai aveau puterea de a mangaia crestetul celor speriati, de a le spune o vorba buna, de a ii incuraja sa vada viitorul. Chimioterapie, raze, unde magnetice, aparate ce iti transforma creierul intr-o leguma. Si totusi poti fi om cat ti-a mai ramas, poti sa intrebi un copil de 18 ani cum a ajuns in Cluj pentru a se opera, ii poti citi in priviri disperarea pentru ca nu stie ce ii rezerva soarta. Oamenii astia sunt aur, un aur neslefuit, dar pretios si demn, un aur ce nu dispare atunci cand apar semne ale trecerii timpului. Ei marcheaza triumful cancerului pe pamant si, desi pier cautand fericirea in sanatate, in mod sigur vor ajuta alti oameni sa vada altfel probleme vietii. Pe mine m-au ajutat enorm sa inteleg cat sunt de norocoasa sa traiesc langa familia mea, langa prieteni, sa fiu iubita si (mai mult sau mai putin) sanatoasa, sa privesc inainte si sa zambesc fara frica.

Am invatat ce-i durerea si nu mi-e frica sa recunosc ca am fost pierduta pentru mult timp, crezand ca nu voi fi destul de puternica. Si nici nu sunt fatarnica cand spun ca imi iubesc lumea, pentru ca ei, bolnavii de cancer si oamenii operati de tumori din Institutul Oncologic ‘Ion Chiriuta’ din Cluj m-au facut sa vad viata altfel. Odihneste-te in pace, Elena!

Parfum

-Ce bine te pricepi la asta! Ah, ii arunca ea un oftat plin de placere, nu pot sa cred ca m-am gandit pentru o clipa sa te las.
-Ti-am spus..
-Si eu, in repeziciunea mea, am refuzat sa-ti ascult motivele. Esti.. eeeesti.. hhm, esti incredib.. AU!.. se opreste brusc, intrerupta fiind de un impuls difuz si imprastiat de extaz.
-Vrei sa continui? Daca e prea mult, poti sa-mi spui sa..
-Sa ce? Vreau sa simt cum ma ai, astazi si maine si mereu. Te iubesc.
Alintata de mangaierile pacatoase si de corpul lui atletic, este rusinata de dorinta cutremuratoare de a apartine lui, de a se darui in totalitate mirosului lui. Nu i s-a mai intamplat asta niciodata, nici macar caldura pe care i-o transmite pielea lui nu a mai simtit-o cu atata intensitate, nici inima nu i-a batut la fel de fioros. Ii arde gatul dupa ce buzele lui intepatoare ii cuprind usor zona de deasupra claviculei si nu mai simte decat o ispita dulce atunci cand el coboara usor, firesc, cald, spre pieptul ei alb, de copil. El zambeste ca un strengar atunci cand ii simte inima batand..
-De asta te-am iubit mereu. Ma coplesesti, copilul meu.
Ii vajaie capul de la atata placere, iar ochii abia ii poate tine deschisi. Comunica doar prin miscarea sententioasa a buzelor, iar carnea calda si umila este legatura vizuala, olfactiva, nazala si tactila dintre ei doi. Ii simte respiratia pe intreaga sira a spinarii si fiori ciudati ii fac gatul sa tremure, iar in timp ce mainile lui nerabdatoare ii ating soldurile mici si copilaroase, parul ei lung o face sa suspine, spargand tacerea printr-un tipat scurt.
-Stii care este “teritoriul” corpului tau care imi este cel mai drag?
Ea il impinge zgomotos pe marginea patului, raspunzandu-i:
-Sa vedem.. esti baiat. Nu pot sa ma gandesc la alta parte decat la..
-Shhtt, obraznica mica si blonda ce esti, o cuprinde de mijloc reducand-o la tacere. Habar n-ai..
Continua sa ii mangaie bratele usoare si bazinul rece. Nu pricepe de ce in complexitatea corpului ei totusi mic, unele segmente de piele bronzata ii sunt inghetate, dar ii place la nebunie sa i le incalzeasca cu respiratia zgomotoasa. O saruta cu acelasi dor si ii simte parfumul in coltul ispititor al sternului. Ea, intr-o miscare infantila, ii refuza narile curioase si incearca sa ii sarute ochii albastri. Nu i-a spus niciodata, deoarece el ar fi privit asta ca pe un semn de slabiciune, dar cand se uita adanc la ea, cu acei ochi albastri, se inmuia. Aerul era, brusc, mai greu de respirat, iar regiunea pe care el incearca acum sa i-o descopere vibra mereu cand el o privea. Vibreaza si acum.. Poate mai tare ca in prima zi.
-Spune-mi..
-Sa-ti spun? Si daca nu o sa doresc sa iti spun? O sa-mi faci rau, copil? ii da drumul rapid si ordonat in usurimea patului de saten, asezandu-se cu nasul in suvitele ei blonde, sterse.
-Ti-am mai spus, nu imi mai spune copil. Nu sunt.
-Esti, esti, esti.. de o mie de ori iti spun, sarutandu-te.. Esti al meu copil cu idealuri de femeie. Si tu stii ca..
-Da, da.. de asta ma iubesti, ii spune asezandu-i lenes gleznele scurte si gentil sculptate in poala. Se joaca fascinata cu pleoapele, cu nasul, cu pielea lui, cu mana lui mare si aspra. Acum ea il conduce.. si nu o face destul de rau, pentru ca jocul ei erotic il face sa reactioneze. Cuprins de palmele mici, dar iscusite, si cu buzele mereu intepandu-i gatul, ii muta corpul sub el, tinandu-i bratele intr-o stramtoare ce o face sa tremure iarasi.
-Zi-mi. Vreau sa aud.
-Ce imi place la tine?
-Nu. Mai zi-mi o data ca sunt copilul tau cu idealuri de femeie.
-Te iubesc!

Dansezi?

Arunca tulburata cartea lui de vizita in fundul sertarului.

-Si ce daca au fost cele mai frumoase clipe din viata mea? Conteaza?
Simte atata amaraciune in suflet incat ar vrea sa-si arunce amintirile in cea mai adanca groapa a uitarii. Dar nu poate. Nici nu vrea. Ratiunea o indeamna sa nu fie umilita si ii cere, ii ordona sa fie rece, sa stearga cu buretele zambetele, momentele, vibratia. Dar nu poate. Iar nu vrea.
Deschide usor sertarul. Da peste poza lui. Si zambeste cand ii vede gropitele din obrajii rosii. Incalzeste iar in palma ei acea oficiala amintire.
-Ce prostie! Daca ar vedea cum ma impiedic de amintirea lui, mi-ar rade iar in fata. Ce mult imi lipseste, cat de mult vreau sa mai faca asta o data. Doar o data.
Tulburator de placut ia rochia ei de seara in brate si incepe sa danseze in camera.
-Un`, doi, trei, patru.. Un pas mic, 2 mari, 2 la stanga, 2 la dreapta..
Isi da drumul in pat si retraieste tango-ul cu care el a cucerit-o.
-Dansam?
-Incantata..

Inchide ochii si isi imagineaza cum ar fi fost daca lucrurile ar fi stat altfel.
-Ce prostie! suspina ea inca o data. El nu e pentru mine. Doar sufletul lui este.
Intr-o miscare mecanica si robotica, rupe resemnata cartea de vizita. Iar in minte ii rasuna acel superb: “Dansezi? Doar o data, doar o data.”

Cold november rain

Toamna am parte de mangaierile lui in fiecare moment in care vantul imi scalda porii in batai racoroase. Ne place sa pierdem ore in sir in cada din baie, uitand ca exista o lume afara, uitand de sunete si de mirosuri, ascultand bataile puternice ale inimii si respiratia, care ingheata pret de cateva clipe atunci cand privirea lui cade asupra pielii mele.

Mainile lui mari si deloc aspre iubesc sa caute pe teritoriul pantecelui meu acel loc ce, atins fiind, ma arunca in abisul unei placeri vinovate. Stie ca acolo e locul implinirii mele si imi adulmeca fiecare centimetru, sperand sa descopere un alt lacas care arde dupa sarutarile lui.

Ticaie. Loveste. Imi tine vocea amortita si saruturile aproape de pieptul lui. Si bratele ii sunt atat de calde incat nu as mai simti nici foame, nici dezamagire, nici frisoane daca as continua sa traiesc dupa aceasta toamna. Si aburii lipiciosi se ridica, in timp ce aerul cald ne copleseste simturile.
Nu inceteaza sa-mi surprinda imaginatia, luandu-mi chipul in palme si schitandu-mi conturul fetei, impreuna cu linia buzelor, atingandu-mi usor gatul. Peretele este inghetat, desi arunca aburi lacomi si imensi asupra bratelor noastre reci. Ma sting usor asteptand sa-mi iubeasca bratele si restul pielii mele parfumate, in aer miroase urma unei lumanari stinse, iar asta imi ameteste simturile deja buimace. Dar el imi tine de urat, de frumos si de tot dulcele din viata mea, alaturi de el pot si si ametita si imbatata de racoarea camerei. Lui ii datorez vibratia si dorinta, el m-a invatat sa traiesc ploaia si apa ca si cand as fi binecuvantata sa simt un foc salbatic in interiorul meu. Iar toamna, el ma implineste in fiecare moment.

Noiembrie rece, nu imi poti fura caldura lui. Nu imi poti lua respiratia lui calda si bratele ce ma domina. Noiembrie rece, cheama iarna si pleaca!

Pista invingatorilor

Alegerile pe care le facem in viata sunt de cele mai multe ori o completare a valorilor noastre. Sau poate o confirmare ca drumul pe care ne aflam este cel bun. Oricum ar fi, acel drum trebuie gasit prin siguranta si suflet, respect si multa determinare.
Prima oara cand Matt a pasit pe pista de automobilism, a stiut ca va iubi acest sport. Simtea ca acesta este drumul sau in viata si ca, indiferent de ce ar urma, nimic nu l-ar impiedica sa renunte. Desi avea doar 9 ani cand tatal sau l-a dus la prima competitie de automobilism, in sufletul baiatului fiorii deja ii resuscitau toti porii, sunetul rotilor flamande de viteza il fascinau, facandu-l sa viseze dincolo de linia de sosire.
-Tati, de ce pilotii incetinesc in curbe?
-Pentru ca altfel drumul inselator i-ar duce in directii nedorite.
-Dar daca incetinesc, nu pot fi depasiti mai usor de cei din urma?
-Bravo, esti foarte istet pentru varsta ta. Asa este, doar ca daca observi bine pista, iti vei da seama ca ei toti lupta pentru acelasi lucru: linia de sosire. Daca risti si nu incetinesti la curbe, atunci vei ajunge unde nu trebuie. Si vei rata sa vezi primul, steagul de sosire.

-Tati, vreau si eu sa vad primul steagul cand voi fi mare.

Se întâmplă câteodată.. Un moment se opreşte în timp. Si pluteşte şi rămâne… pentru mai mult de un moment. Şi sunetul se opreşte… şi mişcările se opresc…pentru mult, mult mai mult de un moment. Şi apoi momentul dispăru.
Iar inima lui Matt incepu din nou sa bata.
“ -Tata, vino! Am nevoie sa ma ghidezi. E totul gol, nu mai vad linia. Este.. gol.”

Presa internationala profitase de accidentul lui Matt din ultimul Grand Prix al sezonului pentru a aduce in centrul atentiei viata tanarului ce a socat lumea automobilismului prin daruirea sa extraordinara. Desi nimeni din familia Hewit nu dorea sa comenteze nefericitul accident, speculatiile incendiau in fiecare zi mass-media, camufland scena competitiilor pe patru roti intr-un adevarat spectacol comercial. Insa lupta cu moartea a sportivului nu putea fi divulgata unor astfel de actiuni ieftine si lipsite de esenta. Doar el si amintirile legate de tatal sau aveau prioritate acum. De fapt, acestea i-au adus inapoi bataile inimii si respiratia.
-Matthew? Ma auzi? Poti sa deschizi ochii acum..
-Tati?
Cu emotie in glas , ridica prima pleoapa si apoi, intr-un gest infantil, bulbuca ochii pentru a-si arunca privirea asupra tortului acoperit de munti de ciocolata. Toti incep sa cante: “Multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani!”.
-La multi ani, dragule, il saruta tandru Linda, mama sa.
-Sufla in cele 10 lumanari si puneti o dorinta, baiete! Incearca sa fie una fara coada si fara mustati. Asta ai primit anul trecut.
-Tata, acum imi doresc..
Dupa un lung moment de tacere, o voce de femeie ii acopera gandurile tanarului.
-Domnule Hewit, ma auziti? Asistenta, cheama doctorul imediat. Pilotul nostru isi revine. In minte ii rasuna acel blestemat: “Sa fiu pilot de curse. Tata, asta imi doresc.”

Nu lăsa pasiunea ta să moară, scânteie cu scânteie în mişcarea continuă a lui “nu chiar”, “încă nu”, şi “deloc”.
Nu lăsa să piară eroul din sufletul tău în frustrarea vieţii pe care o meritai şi n-ai reuşit să o ai.
Lumea pe care o doreşti poate fi obţinută. Există. E reală. Să nu clachezi. E posibilă. E a ta.