Adevarata vedeta

Trebuie sa recunosc, inainte de meciul Inter – Tottenham nici macar nu stiam exact unde este localizat cartierul englez pe harta (poate unii nici nu stiati ca Tottenham e doar un cartier). Dar prestatia jucatorilor mai putin cunoscuti din Champions League m-a facut sa fiu curioasa pana si de cursul raurilor in Anglia.

Este incontestabil faptul ca Tottenham nu are defensiva echipelor importante din Champions League, insa meciul a avut acea stralucire pe care imi place sa o vad in competitiile de elita. Granzii sunt adesea omorati de tactica construita de bugetele mici. Adevaratele vedete nu sunt cele care primesc doua milioane de euro anual, ci acele persoane dornice de performanta, care inscriu in minutele de prelungire pentru a-si salva echipa, dovedind recunostiinta fata de munca suporterilor si pasiune fata de istoria si culorile scenei pe care evolueaza.

Tottenham Spurs ramane in inferioritate numerica in minutul 7, cand portarul Gomes il faulteaza in careu pe atacantul Biabiany, fortandu-l pe Redknapp sa inlocuiasca centrul echipei, reprezentat de Luka Modric, cu Carlo Cudicini, veteran al fotbalului din insula. Echipa englezeasca, clasata pe locul 5 in Premier League acest sezon, joaca astfel in 10 dupa eliminarea titularului din poarta. Continuarea reprezinta un dezastru pentru Crouch & Co si prevede un meci in care dominarea se afla de partea campioanei europene. Prima repriza se termina 4-0 pentru Internazionale Milano, lucru de care suporterii de pe Giuseppe Meazza sunt fascinati.

4-0 si totusi.. 4-3. Gareth Bale devine primul galez care face hattrick-ul in Liga Campionilor (sursa http://interisti-ro.blogspot.com/2010/10/inter-tottenham-4-3-wonderful-game-of.html), prin golurile din minutele 52, 90 si 90+1. Care este explicatia pentru intoarcerea unui scor care dovedea nu doar posesia echipei italiene, ci si tehnica unor jucatori precum Snejder sau Lucio si arta fotbalistica demonstrata de Stankovic?

Adevarata valoare se demonstreaza mereu prin rezistenta la presiune.

Dinamo DOI – Steaua UNU

In declaratia capitanului pentru presa, Niculae a recunoscut puterea galeriei dinamoviste in asigurarea victoriei cu Steaua. Din peluza opusa PCH s-a auzit altfel insa. Grupul stelist, desi in minoritate, acoperea de multe ori prestigioasa galerie alb rosie. Sigur, atmosfera a fost, ca in fiecare an, incendiara, si la propriu si la figurat, predispusa spre sarcasm si atasand un munte de injuraturi. Dar asta nu a impiedicat multimea aflata in inferioritate numerica sa faca spectacol, ca si cum s-ar fi gasit la ea acasa.

Peluza purtand numele unicului capitan si-a demonstrat inca o data valoarea prin coregrafia deja traditionala si prin agresivitatea specifica, menita sa influenteze jocul si viteza echipei. Ceea ce suporterii nu puteau prezice sau influenta a fost insa totalitatea accidentarilor, care a slabit defensiva echipei. Steaua a avut nu doar posesia mingii, dar, in repriza a doua, a plusat printr-un atac ce nu lasa spatii de control pentru Moti, Scarlatache, Bordeanu si Rubio. Presat de ceva vreme de lipsa unor aparatori care sa faca presiune tuturor tacticilor aplicate de „compozitorii” din prima liga de fotbal, Andone nu contesta jocul facut de fundasi, insa are iarasi probleme. Garat s-a accidentat in minutul 15 al primei reprize Dinamo – Steaua si rateaza restul turului de campionat. Scarlatache, solutie de moment in derby, se pare ca va fi inlocuit in meciul de la Bistrita cu Grigore.

Scorul, stabilit inca din prima repriza, potoleste scepticismul fanilor din Stefan cel Mare, ba chiar, dupa cum afirma Marius Niculae in declaratia pentru Gazeta Sporturilor, ii face sa acorde iarasi importanta sustinerii echipei in confruntarile ramase pana la pauza campionatului. Suporterii nu sunt insa in culmea fericirii. E adevarat ca fiorii au cuprins intregul stadion, colorat in alb si rosu, dupa marcarea celui de-al doilea gol, semnatura Niculae, e adevarat ca manifestul tuturor dupa terminarea meciului a fost de credinta si bucurie, insa esecurile cu Urziceni si Otelul au zdruncinat teribil increderea fanaticilor. Steaua s-a impiedicat de greselile lui Tatarusanu si de eroarea Apostolului (care a devenit Iuda, renegat si urat de patronul din Ghencea), insa a fost un adversar caruia ii prieste incredibil metoda de predare a lui Lacatus. Concentrarea mijlocasilor stelisti si forta de lupta a rosu – albastrilor ar fi putut insemna schimbarea scorului pe tabela de marcaj, daca in a doua repriza, Dinamo nu ar fi avut 10 fundasi. In fotbal, succesul inseamna si perseverenta, adoptarea unei atitudini modeste, confirmarea spiritului de echipa.

In acest sens, constat cu mandrie ca jucatorii s-au maturizat. Adrian Cristea, Ndoye, chiar Niculae au renuntat pentru 90 de minute la atitudinea de superstar si au purtat blazonul cainilor cu modestie si demnitate, jucand pentru memoria lui Catalin Hildan.

Mandra ca sunt dinamovista! Cat despre Steaua.. prestatia lor a fost impresionanta. Campionatul romanesc redevine de urmarit. In cele 8 etape ramase din turul acestui sezon, astept confruntarile dintre Rapid – Steaua, Cfr Cluj – Dinamo, Urziceni – Poli, Poli – Otelul, Steaua – Cfr Cluj, Dinamo – Poli, Rapid – Urziceni.

fotografie www.fcdinamo.ro

O semifinala cat o finala

Spania – Germania

Nu am reusit sa ofer un pronostic inaintea acestui meci, datorita modului in care sunt privite cele doua echipe. Imaginea celor doua tari este de invingatoare si nu puteam accepta ca una din aceste echipe trebuie sa paraseasca competitia mondiala. Cred insa ca asta inseamna fotbalul adevarat si cel frumos.

Si faptul ca acest meci s-a intamplat si acum doi ani, in finala campionatului european, inseamna conservarea talentului si meritul acestor echipe de a se afla astazi, aici, in fata tuturor, pentru a doua oara.

Ce s-a schimbat insa? Torres nu isi gaseste concentrarea, motiv pentru care este exclus din primul 11. Ballack joaca cu sufletul si nu pe teren, iar banderola de capitan o poarta demn si modest Lahm, acest fapt fiind o adevarata surpriza.

In echipa Spaniei s-au incadrat foarte multi jucatori ai Barçei, intrucat, fata de acum doi ani, Barça a luat Champions League in 2009, facand o buna publicitate jucatorilor ei. Coeziunea Spaniei vine din faptul ca s-a pastrat pentru echipa nationala scheletul catalan, atat de glorios in multe confruntari fotbalistice, alaturi de grupul defensiv Casillas – Ramos – Xabi Alonso. Aceasta stratificare este o solutie aplicata de Bosque pentru a bifa reusita. Poate de aceea Torres nu s-a acomodat stilului de joc spaniol.

Pe de alta parte disciplina nemteasca este o constanta capabila sa schimbe orice fatada a meciului. Germania este o posibila campioana, dar astfel se preconiza si in 2008 si nu s-a realizat. Rezultatul acestei semifinale va fi cu adevarat grandios si va denota fotbalul adevarat, cel al secolului XXI.

Balul incepe cu decizia gresita a arbitrului la asa zisul offside al lui Schweinsteiger. Puyol rateaza dupa ce primeste balonul, din urma paselor lui Iniesta si Xavi. Notez tehnicitatea si eficienta lui Pedro, care centrand spre Xabi ALonso, in minutul 49, bifeaza o noua sansa de partea Spaniei.

Dornic sa demonstreze ca ratarea penalty-ului din meciul anteior nu a fost decat rezultatul adrenalinei, Alonso este iarasi aproape de a inscrie la un minut dupa primul sut trimis deasupra portii. Asaltul din minutul 58 asupra portii  nemtesti incepe prin sutul lui Pedro, aparat de Neuer, continua prin centrarea  lui Iniesta, la care Villa ajunge prea tarziu.

Cu jumatate de ora inainte de sfarsitul meciului, poarta nemteasca este pusa in pericol constant. Nou intratul Kroos suteaza din careu, dar Casillas se opune. Amenintarea se muta imediat pe poarta iberica, lucru sustinut de zgomotoasele vuvuzele.

Fundasii masivi ai Germaniei sunt invinsi de fundasul lumii, Carles Puyol, care inscrie cu capul dupa executarea cornerului de catre Xavi, iar istoria pare a se repeta daca scorul ramane acesta.

L-as fi declarat pe Pedro jucatorul meciului pentru Spania, insa in fata presiunii si in fata unei sanse de 1 la 1 cu portarul, a sovait si, in loc sa ii paseze lui Torres, incearca sa obtina victoria pe cont propriu. Este deposedat si Spania nu reuseste sa marcheaza al doilea gol, pentru a fi sigura de calificarea in finala.

Se fluiera finalul meciului, anuntand un regret pentru ca partida nu a durat mai mult, dar si bucurie pentru ca a existat lupta si daruire din partea jucatorilor. Se asteapta cu nerabdare nu doar finala campionatului Olanda – Spania, dar si disputarea locului 3 de sambata, intre Uruguay si Germania.

Eleganta fotbalului Sud American

In timpul acestui campionat mondial nu am gasit motivatia necesara pentru a comenta prestatiile echipelor calificate la turneul final. Dar indiscutabil am observat amprenta pe care fotbalul continentului latin o pune asupra marilor echipe europene, cu traditie in ceea ce priveste acest sport.

Marile glorii ale lui Real Madrid s-au perindat pe covorul celebritatilor din cadrul festivalului de fotbal din Africa de Sud, exceland in primul sfert de finala, Olanda – Brazilia. Unul dintre fostele staruri ale campionatului spaniol, Robinho, inscrie in prima faza din offside, anuntand frumusetea acestui prim sfert de finala. Robben, un idol al acestei generatii de jucatori, este principala piesa a unei masinarii formidabile de joc.  Sneijder, emblema Olandei, a trecut si el prin galeria jucatorilor avand predilectie spre performanta Real Madrid. Giovanni Van Bronckhorst, mijlocas al Barcelonei, va renunta in cele din urma la echipa nationala a Olandei, dar este dispus sa realizeze o performanta memorabila inainte de a parasi marile competitii fotbalistice.

Brazilia este si ea cunoscuta pentru modul in care selecteaza jucatori din campionatele europene, vizand strategii diverse de castigare a meciurilor, chiar daca aceste tactici presupun sacrificarea spectacolului.

Desi culoarea si pasiunea pentru fotbal ajung cu o intensitate extraordinara din America de Sud in fiecare colt al lumii, se pare insa ca aceasta cultura a fotbalului nu este venerata corespunzator in spatiul latin, intrucat jucatori valorosi sunt exportati in Europa. Echipe de fotbal reprezentand natiuni restanse, atat din punct de vedere demografic, cat si al suprafetei careia apartin, au explodat in Africa de Sud si de aceea imi este greu sa inteleg de ce suprematia fotbalului in ceea ce inseamna bogatie si mari patrimonii, o detine inca Europa.

Sunt usor revoltata de acesta situatie, intrucat consider indiscutabila eleganta fotbalului din America de Sud.

Uruguay – Ghana

Intregul stadion ingheata. Nimeni nu mai indrazneste sa expire aerul inspirat inaintea executarii loviturii de la cei blestemati 11 metri. Capitanul unui intreg continent rateaza. Se ofteaza colectiv. Pereira, atacantul uruguayan, rateaza si el, suporterii africani izbucnind in lacrimi de fericire.

Se ofera o alta sansa continentului negru. Executa Adiyiah in runda a 4a a loviturilor de departajare. Dar presiunea este foarte greu de suportat pentru jucatorii Ghanei. Se rateaza al 2-lea penalty din sfertul de finala Uruguay – Ghana. Iar Abreu.. inscrie. Uruguay este astfel in semifinala de vis a campionatului mondial, dovedind inca o data inteligenta jucatorilor latini si puterea lor de a-si mari dimensiunea pe harta lumii.

Senzatie de bine

Aseara tabela de scor din Ghencea arata ceva genial. Ii vazusem in partidele din Champions League si stiam multe despre ei, asa ca a fost o incantare sa ii vad si jucand. Acesti 3 mari fotbalisti si-au lasat amprenta asupra jocului dintre Unirea Urziceni si Liverpool, inscriind pentru calificarea echipei engleze in optimile competitiei Europa League. Ei sunt Ryan Babel, Javier Mascherano si capitanul emblema al lui Liverpool, Stevie G. Am retrait momente emotionante, gandindu-ma ca oameni precum Daniel Agger, ‘Masch’, Reina, Carragher, Kuyt au jucat in finale memorabile, cum este victoria celor de la Liv’pool in 2005, dar si infrangerea nemeritata din 2007, cu aceeasi echipa Milan.

Am fost anesteziata de meciul de aseara. Atat de surprinsa de calitatea jocului, incat nu am constientizat ca Urziceni a pierdut. La sfarsitul meciului, jucatorii englezi erau aplaudati de toti suporterii, ceea ce m-a coplesit. Am trait un sentiment atat de profund de implinire la golul ialomnitenilor si la fazele fixe ale lor, la sansele de a marca, incat nu am realizat ce s-a intamplat, nu m-am gandit o clipa ca ar trebui sa fiu dezamagita de inca un esec al echipelor romanesti in competitiile europene.. Pana cand am ajuns acasa si cineva mi-a spus, citez: “Cum sa fii egalat si sa mai iei si 2 goluri in 10 minute? Halal de echipa.”

Atunci am realizat cat de trist e fotbalul romanesc. Dar am ramas cu emotia, am ramas cu bucuria interioara. Am ramas cu memoria vizuala si auditiva pe butonul “repeat”, ascultand: “When you walk through a storm, hold your head up high! And you’ll never walk alone!”

Te surprinde?

Merg la meciul Steaua – Ceahlaul din prima etapa a returului campionatului de fotbal, de sambata, incepand cu orele 20:00. Asa ca am fost astazi sa imi procur un minunat bilet in zona destinata studentilor (si probabil batraneilor :D ). Imi pare rau ca nu mi-am luat aparatul foto pentru a surprinde jegul existent in Bucuresti si, mai precis, in minunata zona Ghencea. Dar sambata am de gand sa captez acele excitante momente in care tu, ca suporter normal si “cilivizat”, parcurgi jumate de Bucuresti pentru a-ti asigura intrarea la meci si esti nevoit sa te afunzi in jegul si mocirla numite capitala.

Proabil ca ma veti recunoaste la meci. Daca observati o persoana in care se arunca lucruri pentru ca tocmai s-a bucurat la golul echipei adverse, dar apartinand orasului natal, sau daca o persoana este injurata pentru ca poseda prea mult entuziasm, sa stiti ca despre mine e vorba. Si daca imi mai vedeti si numele din buletin, clar am interzis pe stadion.

Reeditare (19.02.2010) – am adaugat poze din Ghencea, dar si cateva din Crangasi, surprinzand efecte ale incalzirii in Bucuresti dupa o iarna din abundenta. Ultimele 3 poze sunt din Crangasi, dar oamenii au astupat bortele cu pietris. Am ratat momentul gloriei.

AC Milan – Manchester United

Un meci ca o finala de Champions League. Sau, cel putin, asa ar trebui sa se joace in aceasta competitie a granzilor si a sumelor enorme investite intr-un joc ce satisface orgoliile miliardarilor lumii. A inceput promitator, ca orice introducere. A continuat fulminant, cu o intriga in care veteranul Scholes arata de ce este inca apreciat cu norma intreaga la echipa de pe Old Traford.

Slabiciunile lui Rooney sunt ghicite de aparatorii italienilor, Bonera fiind cu ochii pe tenacitatea jucatorului. Calitativ, Manchester a scazut fata de sezoanele anterioare si, desi Sir Alex Ferguson are 11 titluri in Premier League si aplica tehnica sa de ceva vreme pe “Teatrul viselor”, tabloul de joc al echipei e unul invechit si static.

Se dezvolta impetuos, asa cum o arata si masivitatea corporala a jucatorului Rooney, o piesa cheie in coeziunea lui United. Punctul culminant surprinde o agresivitate si un spirit de joc al renascutului Ronaldinho, complotand perfect si perfid cu Seedorf, dupa iesirea amintirii numite Beckham. Pato este elementul ce da efect in defensiva rossonerilor, iar alaturi de echipa de jucatori ce par a fi depasiti de situatie (repet: doar par depasiti, oamenii au experienta si o arata la fiecare pas), ofera dinamica Milan-ului, un fost univers, o istorie, o cetate construita in jurul unor nume mari, precum Marco Van Basten, Frank Rijkaard, jucatori ai unei perioade in care Milan rula Europa.

Deznodamantul e frumos. Desi meciul se incheie dezamagitor pentru rossoneri, dezavantajati de inutilitatea deciziilor arbitrului, exista spiritul de invingatori, acea forta a fotbalului italian, amintind de clasicul si eternul “Manchester – Milan” din Liga Campionilor.

3-2 pentru echipa marelui jucator Rooney, 1-0 pentru fotbalul magic, colorat, frumos.

P.S. Se mai uita cineva la meci fara sonor? :))

In vestiar

După Dinamo – Internaţional Argeş 0-1

-Eu zic să-i luăm picioarele lu` Stoianov ala.
-Eu zic să-ţi dai tu foc, Scarlatache.
-Bre, am suferit şi noi fără Găbiţă şi fără celălalt, cum ii zice?
-Bag crampoanele in gheată, cum draci roşii ne-o luarăm, bă? Stai sa vezi ce ne omoară Borcică, nu mai pupă portofelul nostru un an parale.

-Bă, măcar ne-o luarăm cu Inter.

-Ha, coaie, asta e bună! Taci, că poate o prind rataţii aştia de la televiziune. Bag şiretu-n gheată, frate!

-Auzi, piticu` porno (Dolha ii dă o palmă lu` Torje), ce ai cazut, bă, ca o muiere in careu? Puteai să plângi in gheata mă-sii de treabă, poate ne dădea muistu` penalty, uă.

-Ce dai, bre? De parcă eu am ştiut că nu ţine faza. Nea Marius e bun la chestii d`ăstea.

Niculae Marius: Să-mi bag tricou-n short. Nici eternu` căpitan nu ar fi putut câştiga meciul. Da` bine măcar că nu au fost suporteri la meci, mânca-ţi-aş, că ne dădea ăştia la ceafă.

N`Doye: %#&$@^ ^%##&(* ?

-Da, negrule, mergem la fete in seara asta. Ele nu ştie fotbal. Zicem că jucarăm cu Inter.

Torje: Da nu cu aştia am jucat, bre, in seara asta?

Apare si Găbiţă, cu două fufe la braţ.

-Ia uite cum sărbătorim, coaie. Am câştigat, nu? Am marcat mai multe goluri decat ăia, deci am câştigat, nu? Nu nu? Nu v-a plăcut cum l-am luat pe ăla de la Argeş? L-am călcat, să moară Bănel.

-Unde fuseşi, frate? Stai ca ne imbrăcăm şi venim şi noi.

Micii giganti

Barbatul, plin de rezerve, stilat prin modul de a-si sustine opiniile si mai ales echipa pe care o conduce, isi alege cu mult rafinament vorbele si pozitia in fata camerelor. Nu iese in evidenta cu nici o afirmatie, nu zambeste, nu schiteaza nici un gest atunci cand marele Gigi de Pipera ii lauda prestatia, prin elogierea continua a echipei pe care barbatul sobru o conduce. Isi pastreaza obiectivitatea si prestanta, impunand o tinuta demna de un om de afaceri, si dincolo de asta, de o persoana ambitioasa si modesta.

-Care credeti ca va fi campioana? Sau, ar trebui sa va intreb altfel.. Credeti in taria Unirii de a se afirma ca lider?
-Prefer sa nu comentez. Deocamdata mai sunt meciuri de jucat si nu doresc sa ofer nici un pronostic.
-Trebuie sa va spun, dragi telespectatori, ca dupa acest derby care ar fi trebuit sa ofere mai mult decat o remiza netentanta, la noi in platou este o atmosfera destinsa si glumeata. Chiar si domnul Becali isi permite sa fie amuzat de totalul nespectacol din teren. In schimb, Mihai s-a schimbat dupa terminarea partidei. De ce schimbarea asta?
-Campionatul inca se ma joaca, dupa acest meci sunt constient de sansele echipei Urziceni la titlu si nu pot comentez, pentru ca sunt direct implicat in disputarea acestui campionat.
Scurt si la obiect, omul isi pastreaza un calm ce pare sa sperie moderatorii, dar in acelasi timp dovedeste de ce mici giganti, echipe ce au la baza jucatori si nimic mai mult, lasa deoparte orice urma de invidie si de rivalitate si se mentin pe o linie de joc incredibila, intr-o forma ce nu ajunge la inaltimea vedetelor echipelor capitalei.
Unirea campioana. Fie! Merita.