Nu mai am timp.. nu mai gasesc bucati mari de memorie care sa se conserve pentru a-mi dicta ce sa scriu, chiar si in cateva randuri.
Simt ca ma ascund pe mine prin faptul ca nu mai alunec spre idei noi pe blogul asta, care deja pare prafuit. Unele articole deja imi suna straine, nu imi recunosc durerea in randurile lor, nu imi recunosc existenta in lacrimile fierbinti varsate parca pe tastura vechiului si noului meu laptop.
Unde sunt? Am ajuns in locul in care sunt extrem de multumita de ce fac, pentru ca nu am nici un moment de respiro. Ma bucur ca viata mea e asa de incarcata incat nu ma pot gandi la neajunsuri. Mai pasesc uneori spre ispite care imi apar inainte si ma intreaba: “pana cand? nu vrei sa creezi pentru a sti ca inca traiesti?”. Dar nu le raspund. Pentru ca nu am timp.
Plec in US. Mai exact, in Texas. Si asta ma implineste, pentru ca e un scop de viata pe care simt ca il pot duce la capat. Dumnezeu sa ma ajute, El o face fara a avea alte beneficii. O face cu bunatate si cu generozitate. Iti multumesc, Doamne! Le multumesc si celor care mai citesc din cand in cand aceste randuri. Sunt scrise pentru mine (atunci cand gasesc ragazul sa simt tastele), dar daca cineva poate invata din experienta unui copil care isi construieste identitatea in capitala Romaniei, atunci sunt bineveniti sa intervina in viata mea.
E frumos sa creezi pentru altii si e mai frumos cand iti dai seama ca munca iti este apreciata.. chiar si atunci cand nu ai depus un efort considerabil pentru a gandi doua idei. Vreau sa ii multumesc in special unei persoane dragi, un “cineva” care stiu ca imi citeste sufletul transcris in “Comercializez idei” si nu ma judeca, pentru ca a invatat ca asta il costa. Sau, ma rog, l-a costat..
E vorba despre tine, copil bun si care nu ai uitat cum ne jucam cu declaratiile de dragoste, atunci cand le simteam. Iti multumesc ca privesti tot ce manuiesc si ca ma sprijini sa continui. Ai fost langa mine si atunci cand nu stiam pe ce drum sa o iau, dar nu ai zis nimic, desi stiai ca fac alegerea gresita. Esti foarte apropiat de mine si cred ca e bine sa stii ca ma gandesc la tine.. Poate mai des decat crezi! Imi lipsesti, dar nu ti-o zic, pentru ca nu as vrea sa vezi ca sunt slaba.
Imi lipsesti. Dar am studentia pentru a nu ma gandi la tine. Si studentia e de vis!
Cristian Paturca – Imnul Golanilor
Comentarii recente